Dan Petrescu, mulțumit chiar și de arbitraj după victoria cu Sepsi: „Îi dau dreptate că trebuia să îl elimine pe Bordeianu!”

Dan Petrescu, mulțumit chiar și de arbitraj după victoria cu Sepsi: „Îi dau dreptate că trebuia să îl elimine pe Bordeianu!”
  • Publicat:

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, s-a declarat mulțumit după victoria cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 13 din Liga 1 și ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Bouhenna, în minutul 24, respectiv Culio, în minutul 53. Campioana a încheiat partida în inferioritate numerică, după cartonașul roșu încasat de către Bordeianu, în minutul 80.

Roland Niczuly, portarul lui Sepsi, a apărat penalty-ul executat de către Culio, însă a respins până la veteranul lui CFR Cluj, care a trimis în cele din urmă mingea în poartă.

Dan Petrescu, mulțumit după victoria cu Sepsi

Dan Petrescu s-a declarat mulțumit și de arbitraj, deși a avut un jucător eliminat în cadrul acestei partide. De asemenea, acesta a fost mulțumit de faptul că jucătorii au respectat ceea ce au lucrat la antrenament.

Totodată, antrenorul și-a exprimat aprecierea pentru omologul său de la Sepsi, Cristiano Bergodi, și a anunțat că elevii săi vor avea o zi de pauză.

„Spuneți-mi un meci ușor care există în fotbal astăzi! Nu mai există meciuri ușoare, nici măcar în campionatul nostru. Mă bucur că am respectat ceea ce facem la antrenament. Mă bucur că am avut ocazii mari, dar îmi pare rău că Omrani și Alibec nu au dat gol, pentru că aveau nevoie.

Adversarul nu știu dacă a avut vreo ocazie. Au început mai bine, într-adevăr, dar fără să creeze ceva clar. Eu nu țin minte să fi avut vreo ocazie. Au un antrenor foarte bun, pe care eu îl respect foarte mult și eu îl apreciez.

Per total, a avut dreptate arbitrul și îi dau dreptate că trebuia să îl elimine pe Bordeianu.

Băieții trebuie să aibă și ei liber, că nu au mai avut liber de nu știu când. După, urmează meciul de sâmbătă”, a spus Dan Petrescu, la flash-interviurile de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
Se SCHIMBĂ localitățile din România. Ordinul la Guvern: Timpul nu așteaptă!
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×